Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a demarat a doua etapă a campaniei de informare a bibliotecarilor din Republica Moldova în domeniul proprietăţii intelectuale.
Pe parcursul campaniei, sunt organizate o serie de seminarii de informare şi instruire în cadrul bibliotecilor publice raionale, care sunt parte a proiectului Novateca, cu scopul de a consolida cunoştinţele bibliotecarilor în domeniul proprietăţii intelectuale şi de a dezvolta noi servicii de consultanţă şi promovare a sistemului pentru comunitățile locale.
Astfel, în perioada 21-27 februarie curent, AGEPI a organizat seminarii de instruire la bibliotecile publice din oraşele Râșcani, Edineț, Fălești și Cimișlia. La seminarii au participat aproximativ 200 de bibliotecari, care au fost familiarizaţi cu mecanismele de protecţie şi respectare a drepturilor de proprietate intelectuală, sursele de documentare în domeniul proprietății intelectuale, în special bazele de date în domeniu, cu acces public gratuit, atât ale AGEPI, cât și cele europene și internaționale. Totodată, în cadrul seminariilor a fost distribuită literatură în domeniul proprietăţii intelectuale.
Seminarii de informare şi instruire în domeniul protecţiei proprietăţii industriale, a dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru bibliotecarii ce activează în bibliotecile publice orăşeneşti şi săteşti vor fi organizate până în luna aprilie. Următoarele seminarii vor avea loc în bibliotecile publice raionale din Strășeni, Dondușeni, Ocnița, Glodeni, Ștefan-Vodă, Criuleni, Dubăsari, Briceni și Ialoveni.
Prima etapă a campaniei de informare a bibliotecarilor în domeniul proprietății intelectuale s-a desfășurat pe parcursul anului 2014. În cadrul campanei au fost organizate seminarii la 16 biblioteci publice raionale, fiind şcolarizaţi peste 660 de bibliotecari.