2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Elevii Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din Ialoveni, instruiți în domeniul dreptului de autor de Directorul AGEPI

22.04.2022

Elevii Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din orașul Ialoveni au fost familiarizați cu domeniul proprietății intelectuale. În contextul Zilei internaționale a cărții și dreptului de autor, marcată tradițional pe 23 aprilie, aceștia au fost vizitați de directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova, Eugeniu Rusu.

În cadrul lecției deschise prezentate de managerul instituției, elevii au asimilat aspecte generale privind drepturile de proprietate intelectuală (PI) și rolul acestora în dezvoltarea unei societăți durabile, au aflat despre obiectele de PI, necesitatea, avantajele și metodele de protecție a acestora, fenomenele de contrafacere, piraterie, plagiat și efectele lor negative. O atenție deosebită a fost acordată drepturilor de autor și conexe, importanței cărților pentru omenire și economie, industriilor creative, modalităților de obținere a profitului de pe urma protejării operelor.

„Cea mai eficientă metodă de combatere a fenomenului de încălcare a drepturilor de autor reprezintă instruirea. Conștientizând consecințele dezastruoase ale pirateriei, contrafacerii, oamenii vor înceta sau, cel puțin, vor reduce semnificativ aceste acțiuni reprobabile. Anume din acest motiv, AGEPI este ancorată constant în organizarea numeroaselor traininguri și seminare în domeniul PI. Mai cu seamă, instruirea în școală este esențială, deoarece tinerii constituie viitorul. A fost o lecție interactivă, în care am admirat interesul elevilor”, a declarat directorul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Eugeniu Rusu.

La finalul orei, elevii și profesorii prezenți au primit din partea AGEPI seturi de materiale informaționale, iar biblioteca Liceului a fost suplinită cu câteva cărți din domeniul proprietății intelectuale.