2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Întîlnire trilaterală la nivel de conducere a AGEPI, OSIM și ORDA

29.01.2016

În perioada 26 – 29 ianuarie 2016, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a avut loc vizita de lucru a delegaţiilor oficiale ale Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România (OSIM) și Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), precum și Reuniunea trilaterală la nivel de conducere ai AGEPI, OSIM şi ORDA.

Scopul vizitei de lucru a fost consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul proprietăţii intelectuale.

În deschidere, directorul general AGEPI, Octavian Apostol  a mulțumit colegilor din România pentru acceptarea invitației de participare la reuniune, menționând necesitatea intensificării colaborării dintre părţi.

La rîndul său, directorul general OSIM, Alexandru Ioan Andrei a salutat inițiativa AGEPI, exprimîndu-și speranța că discuțiile vor fi utile pentru toate cele trei instituții.  

Totodată, directorul-general adjunct al ORDA, Irina Lucan-Arjoca a menționat importanța unor astfel de  evenimente pentru realizarea unui schimb de experiență și preluarea celor mai bune practici în domeniul protecției dreptului de autor și a drepturilor conexe.

Astfel, pe parcursul reuniunii, delegațiile AGEPI, OSIM și ORDA au făcut un schimb de informaţii cu privire la evoluțiile recente în domeniul proprietății intelectuale în Republica Moldova și România, trecând în revistă succesele obținute de către oficii, precum și provocările cu care se confruntă la etapa actuală la realizarea obiectivelor.

În același timp, au fost discutate subiecte legate de domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe, inclusiv privind activitatea și managementul organizațiilor de gestiune colectivă, colectarea și retribuirea remunerațiilor de autor, relațiile dintre OGC-uri și utilizatorii dreptului de autor și a drepturilor conexe,  soluționarea litigiilor în domeniu etc.

În cadrul întîlnirii, au fost identificate, de asemenea, direcțiile prioritate ale colaborării dintre AGEPI și OSIM în domeniul dezvoltătii și consolidării sistemelor naționale de protecție a proprietății intelectuale.

În finalul vizitei de lucru, cele trei Părți au apreciat schimbul de experiență de care au avut parte și s-au arătat deschise pentru organizarea altor întruniri de acest gen.