Pe 11 octombrie curent, a avut loc prima sesiune a coaching-ului organizat de Oficiul European de Brevete (OEB) pentru examinatorii din Direcția Brevete a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), axat pe invențiile implementate prin utilizarea unui computer, așa numitele “computer implemented inventions”.
Programul de coaching se încadrează în acțiunile prevăzute de Planul de colaborare AGEPI - OEB pentru anii 2020 – 2021 și este un instrument de instruire targetată pe subiecte concrete, implementat cu suportul Oficiului European de Brevete. Coaching-ul care a demarat pe 11 octombrie este conceput sub forma unor sesiuni interactive realizate online, trei la număr, în cadrul cărora urmează să aibă loc un schimb de experiență referitor la abordările OEB-ului și respectiv a AGEPI-ului de examinare a invențiilor implementate prin utilizarea unui computer.
Prima sesiune a abordat atât aspectele legale care reglementează examinarea invențiilor implementate prin utilizarea unui computer precum și aspecte de clasificare, excepții de la brevetabilitate, tendințe și perspective de dezvoltare a tehnologiilor de examinare a invențiilor în domeniul abordat. Următoarele două sesiuni vor aborda, prin intermediul unor studii de caz, aspecte concrete ce țin de cerințele tehnice pentru brevetarea invențiilor implementate prin utilizarea unui computer și vor conține exemple practice de realizare a diferitor procese tehnologice de examinare și acordare a protecției.
Amintim că, Republica Moldova cooperează cu Organizația Europeană de Brevete de mai bine de 20 de ani. OEB sprijină Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în îmbunătățirea competențelor profesionale ale specialiștilor AGEPI în domeniul administrării și examinării cererilor de brevete. OEB acordă, de asemenea, asistență tehnică și juridică pentru consolidarea capacităților instituționale ale agenției, inclusiv în vederea implementării sistemului de validare a brevetelor europene în Republica Moldova.