2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Situația actuală în domeniul indicațiilor geografice, discutată în cadrul unei întâlniri AGEPI - CMAC

01.04.2021

Situația actuală în domeniul indicațiilor geografice în Republica Moldova a fost discutată în cadrul unei întâlniri între reprezentanții Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și ai Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare (CMAC), desfășurată pe 1 aprilie 2021.

În cadrul întâlnirii, a fost realizată o prezentare generală a problematicii sistemului de control oficial prevăzut în Legea nr. 66/2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate (Legea nr. 66/2008).

De asemenea, a fost abordat subiectul legat de constrângerile de ordin legislativ și economic referitor la mecanismele de recunoaștere a organismelor de control prevăzute în art. 33 și 34 ale Legii nr. 66/2008.

Părțile au realizat, totodată, un schimb de opinii și informații privind perspectivele de dezvoltare ale sistemului indicațiilor geografice în Republica Moldova, înaintând și potențiale soluții pentru deblocarea situației existente în domeniul controlului respectării caietelor de sarcini pentru produse agricole și alimentare, altele decât vinuri.

Directorul general al CMAC, Dragoș Macari, a reconfirmat interesul și deschiderea instituției pe care o conduce de a contribui la fortificarea sistemului de control oficial, în partea ce ține de verificarea respectării caietelor de sarcini.

Pe final de discuții, Directorul general al AGEPI, Viorel Iustin, a menționat că, Agenția a depus și va depune în continuare eforturi susținute pentru crearea în țara noastră a unui sistem puternic de protecție și promovare a indicațiilor geografice, denumirilor de origine și a specialităților tradiționale garantate.

Menționăm că, în prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate următoarele Indicații Geografice Protejate (IGP) și Denumiri de Origine Protejate (DOP): IGP Divin, IGP Ștefan Vodă, Valul lui Traian și Codru pentru vinuri, IGP Zăbriceni pentru plantele și fructele uscate și amestecurile din ele, IGP Dulceață din petale de trandafiri Călărași, IGP Prune deosebite de Lalova, IGP Miere din Codrii Moldovei, IGP Pistil din Valea Răutului, IGP Rachiu de caise de Nimoreni, DOP Ciumai pentru vin de desert dulce roșu și natural sec roșu, DOP Românești pentru vin roșu și DOP Brânză de Popeasca, DOP Brânză de Măgura, DOP Agriş de Marinici.