2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Se lansează Concursul în domeniul proprietății intelectuale pentru tineri

26.04.2022

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România (OSIM) și Oficiul Român pentru Drepturile de autor (ORDA), anunță lansarea Concursului în domeniul proprietății intelectuale pentru tineri, ediția 2022.

Tradițional, concursul este lansat la data de 26 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, al cărui generic proclamat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale pentru anul 2022 este „Proprietatea intelectuală și tinerii - inovând pentru un viitor mai bun”.

Scopul competiției este creșterea nivelului de cunoștințe în domeniul proprietății intelectuale, formarea și consolidarea abilităților de inovare și creativitate ale tinerilor, sensibilizarea acestora asupra fenomenelor negative de contrafacere și piraterie, dezvoltarea aptitudinilor și spiritului competitiv, dar și a calităților intelectuale ale tinerilor.  

La competiție pot participa tineri din Republica Moldova și România, care la data înregistrării în concurs studiază în instituțiile de învățământ secundar (clasele a IX-XII-a), profesional tehnic, secundar și profesional tehnic post-secundar. 

Acesta se desfășoară în trei etape, după cum urmează:

  • etapa I-a: 26 aprilie – 30 iunie; 
  • etapa a II-a: 1 iulie – 31 august;
  • etapa a III-a (finală): 1 septembrie – 31 octombrie.

 

În prima etapă a concursului vor fi admiși toți participanții, care se vor înregistra online aici: https://forms.gle/RQPwNfmhFQb6NkTD8

În cadrul etapei a II-a, participanții vor răspunde la o serie de întrebări din domeniul proprietății intelectuale, disponibile doar pentru cei care au fost admiși la cea de-a II-a etapă a Concursului.

Fiecare participant care a trecut în etapa a III-a (finală) a Concursului, va pregăti o lucrare (prezentare Power Point, piesă, interviu, filmuleț, studiu, desen etc.) în domeniul proprietății intelectuale, conform uneia dintre temele selectate din Lista propusă de către Organizatorii concursului pentru a III-a etapă a concursului. Participanții la competiție vor expedia lucrările până la data limită prevăzută în Regulament (31 octombrie).

Evaluarea lucrărilor și premierea învingătorilor va fi efectuată de Comitetul organizatoric în cadrul unei ședințe de totalizare la care vor fi invitați toți finaliștii competiției.

Regulamentul îl găsiți aici