2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

O nouă ședință a grupului de lucru consultativ în domeniul gestiunii colective

19.02.2016

Pe 18 februarie 2016, în incinta Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a avut loc cea de-a doua ședință a grupului de lucru consultativ în domeniul gestiunii colective.

La întrunire au fost prezenți specialiști din cadrul AGEPI, precum și reprezentanţi ai Centrului Național Anticorupție, Curții de Apel Chișinău, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Ministerului Economiei și Ministerului Culturii.

Ședința a avut drept scop identificarea soluțiilor eficiente de deblocare a situației din domeniul gestiunii colective prin asigurarea funcționalității și evitarea litigiilor în instanța de judecată, astfel încât autorii și titularii de drepturi să încaseze remunerațiile pentru valorificarea creațiilor lor.

Întrunirea a fost moderată de către Andrei Popa, consilierul directorului general al AGEPI. În deschiderea ședinței, Andrei Popa a menționat că este nevoie de implicarea autorităților publice și a instanţelor de judecată pentru a transforma sistemul gestiunii colective în unul funcțional și a aduce claritate atât pentru autori cât și pentru utilizatori în ceea ce privește realizarea principalelor atribuții ale organizațiilor de gestiune colectivă: acumularea și repartizarea remunerației către titularii de drepturi în mod echitabil și proporțional cu valoarea și valorificarea reală a operelor și obiectelor drepturilor conexe.

Recomandările Grupului de lucru consultativ vor fi luate în consideraţie în procesul decizional a Comisiei de avizare a organizaţiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe din cadrul AGEPI.

AGEPI a inițiat crearea Grupului de lucru consultativ în domeniul gestiunii colective în scopul asigurării transparenței şi corectitudinii decizionale, precum şi perfecţionării practicii de aplicare a legislaţiei şi creării condiţiilor protecţiei juridice şi apărării eficiente a drepturilor de autor şi conexe.

Prima ședință a grupului consultativ a avut loc pe 28 decembrie 2015. Reprezentanții grupului urmează să se întrunească și în cadrul altor ședințe pe parcursul anului 2016, pentru a discuta subiecte din domeniul protecției drepturilor de autor, în special cele legate de gestiunea colectivă.