2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Modificări în beneficiul titularilor dreptului de autor și drepturilor conexe

19.12.2017

În scopul elaborării unui instrument legislativ funcţional şi transparent, AGEPI a venit cu un șir de modificări la Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cum ar fi:

1. Implementarea mecanismului de asigurare a transparenței funcționării sistemului de remunerare a dreptului de autor, astfel încât autorul să cunoască cât, de unde și când obține remunerația de autor, iar plătitorii să cunoască când și cui plătesc, precum câți bani au ajuns la autori.

2. Asigurarea unui sistem de remunerație compensatorie transparent.

Remunerația compensatorie este remunerația colectată de la importatorii de echipamente și dispozitive prin care pot fi valorificate operele autorilor. Astfel, AGEPI vine cu propunerea ca acest sistem să fie asigurat în felul următor:

  • Serviciul Vamal comunică trimestrial Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală datele privind importurile echipamentelor și valoarea tranzacțiilor de import;
  • Importatorii transferă către AGEPI, în termen de 90 de zile, remunerația compensatorie: care constituie nu mai mult de 0,5 % din valoarea tranzacției pentru echipamente, 1% pentru suporturi materiale și 0,8 % pentru echipamente de reproducere;
  • AGEPI transferă trimestrial către Organizația de Gestiune Colectivă (OGC) suma acumulată;
  • OGC-urile trebuie:
    • să achite efectiv remunerația autorilor, fără reținerea comisionului de administrare;
    • să raporteze lunar AGEPI despre achitările efectuate către titulari.

3. Avizarea de către AGEPI a Organizațiilor de Gestiune Colectivă în baza următoarelor categorii: drepturi de autor și drepturi conexe.

4. Desemnarea colectorului unic în sistemul dreptului de autor și drepturilor conexe.

5. Stabilirea mecanismului cu privire la încălcarea dreptului de autor în internet.

Prin modificările menționate, precum și prin altele, care se regăsesc în proiect, AGEPI propulsează dreptul de autor la un nivel de transparență mai înalt și asigură echitatea civică a tuturor părților vizate de domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe.