Dupa cum se mentioneaza in comunicatul de presa al Guvernului (http://www.gov.md/libview.php?l=ro&idc=436&id=5780), in cadrul sedintei Cabinetului de Ministri din 21 noiembrie curent s-a decis initierea negocierilor asupra Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova si Organizatia Europeana de Brevete privind validarea brevetelor europene si acordarea deplinelor puteri doamnei Lilia BOLOCAN, director general al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala.
Luand in considerare aspiratiile Republicii Moldova de integrare in structurile europene si armonizare a cadrului juridic national privind protectia inventiilor cu cel al Uniunii Europene, precum si recunoscand rolul pe care il are Organizatia Europeana de Brevete* (OEB) in sustinerea inovatiilor, competitivitatii si cresterii economice in Europa, cooperarea tarii noastre cu OEB este prioritara.
OEB este un organ specializat in promovarea politicii Uniunii Europene in domeniul brevetelor, fiind chemat sa asigure uniformizarea sistemului de protectie a brevetelor la nivel european si simplificarea procedurilor de acordare a protectiei in toate statele membre.
Astfel, in scopul consolidarii protectiei inventiilor pe teritoriul sau, Republica Moldova a solicitat Organizatiei Europene de Brevete incheierea unui Acord privind validarea brevetelor europene.
De instituirea unui sistem de validare a brevetelor europene pe teritoriul tarii noastre va beneficia intreaga comunitate de utilizatori ai sistemului national de brevete, contribuind la stimularea inovatiilor, transferul de tehnologii si crearea unui climat investitional favorabil.
Dosar de presa
* Organizatia Europeana de Brevete este o institutie interguvernamentala infiintata la 7 octombrie 1977, avand la baza Conventia Brevetului European (CBE), adoptata la 5 octombrie 1973 in Munchen.
Organizatia are doua organisme: Oficiul European de Brevete, ca organism executiv, si Consiliul de Administratie, care supervizeaza activitatile Oficiului.
In prezent, 38 de state sunt membre ale OEB(27 de state membre ale UE si 11 – state nemembre (Elvetia, Norvegia, Turcia etc.). Alte 2state - Bosnia si Hertegovina si Muntenegru, care la moment nu sunt state membre ale OEB, au semnat cu aceasta Organizatie acorduri bilaterale de recunoastere a efectului brevetului european, fiind la etapa de preaderare. O asemenea etapa de preaderare au trecut: Albania, Letonia, Lituania, Slovenia, Croatia, Macedonia, Romania si Serbia.
Brevetul eliberat in temeiul CBE este denumit brevet european si in fiecare stat contractant, pentru care este eliberat, are aceleasi efecte si este supus aceluiasi regim ca si un brevet national eliberat in acel stat. Tinem sa mentionam faptul ca eliberarea unui brevet european poate fi ceruta pentru unul sau mai multe state contractante. Astfel, actualmente CBE permite de a se obtine protectie prin brevet european in 40 de tari.
Procedura unica de eliberare a brevetelor europene asigura obtinerea mai facila si cu mai putine costuri a protectiei inventiilor pentru statele membre ale OEB. In plus, CBE stabileste un volum de protectie egal oferit de brevetul european pentru toate statele semnatare ale CBE sau a acordurilor de validare a brevetului european.
Informatii detaliate cu referire la activitatea OEB gasiti la adresa: http://www.epo.org/.