Pe 4 noiembrie, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Eugeniu Rusu, a participat în cadrul Conferinței de drept civil „JMD Pro – Book III, dreptul intereselor egoiste”, organizate de echipa portalului JURIDICE MOLDOVA.
Cea de-a treia ediție a evenimentului a fost dedicată profesioniștilor și a propus spre discuții probleme practice care au tangențe cu cartea a III-a din Codul civil - Obligațiile.
Printre speakeri s-au numărat avocați, judecători, profesori universitari, arbitri și administratori de insolvabilitate. Invitatul special al acestei conferințe a fost dr. Florentin Țuca, unul dintre cei mai notorii avocați din România.
În cadrul evenimentului, Eugeniu Rusu, Director general al AGEPI, a familiarizat participanții cu subiectul axat pe contractele din domeniul proprietății intelectuale (licență, cesiune și franchising). Eugeniu Rusu a vorbit despre aspecte importante pentru încheierea contractelor, care drepturi pot fi transmise și care ar fi avantajele încheierii acestora.
Menționăm că, începând cu anul 1994, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 3 500 de contracte privind transmiterea drepturilor asupra obiectelor de proprietate intelectuală. Dintre acestea, 162 de contracte au fost înregistrate anul trecut. Datele se conțin în raportul de activitate al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală pentru anul 2021.
Ediția curentă a Conferinței de drept civil „JMD Pro – Book III, dreptul intereselor egoiste” a fost una specială dedicată aniversării a 5 ani de la lansarea portalului JURIDICE MOLDOVA.