Delegația Republicii Moldova condusă de Eugeniu Rusu, Director general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), aflată la Geneva pentru a participa la cea de-a 62-a rundă de Adunări ale statelor membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), participă la discuțiile și luarea deciziilor pe subiectele de pe agenda de lucru, printre care aprobarea programului și bugetului organizației pentru bienala 2022-2023 și revizuirea implementării Agendei pentru Dezvoltare a OMPI.
Pe lângă participarea la sesiunile Adunărilor OMPI, reprezentanții AGEPI au avut o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanții diferitor sectoare ale organizației pentru a discuta activitățile de colaborare bilaterală și suportul pe care OMPI poate să-l ofere instituției în realizarea obiectivelor sale.
Astfel, delegația AGEPI a avut o reuniune de lucru cu reprezentanții Secției responsabile de colaborarea cu statele Europei Centrale, țările baltice și mediteraneene, în cadrul căreia au fost trecute în revistă stadiul de implementare a activităților comune Republica Moldova - OMPI planificate pentru 2021 și au fost abordate direcțiile principale de colaborare pentru următoarea perioadă, care includ printre altele așa domenii, precum indicațiile geografice, inteligența artificială, promovarea inovării și creativității, educația și instruirea în domeniul proprietății intelectuale (PI) etc.
Pentru a se familiariza mai îndeaproape cu activitatea OMPI în domeniul inteligenței artificiale, reprezentanții AGEPI s-au întâlnit cu Directorul Direcției PI și Tehnologiile de Frontieră, Ulrike Till, care a informat colegii de la Chișinău despre activitatea OMPI în acest domeniu emergent. Directorul general al AGEPI a mulțumit dnei Till pentru informația complexă și a comunicat despre interesul Republicii Moldova și al AGEPI de a beneficia de suport informațional și consultativ pentru a promova potențialul inteligenței artificiale în Republica Moldova. „Țara noastră dispune de un semnificativ potențial de valorificare a noilor tehnologii, precum inteligența artificială și își dorește să promoveze acest concept inovativ pentru a beneficia de toate oportunitățile pe care acesta le oferă”, a menționat Eugeniu Rusu.
Importanța promovării la nivel național a inovațiilor și transferului tehnologic a fost abordată în cadrul întâlnirii cu Direcția de Suport al Tehnologiilor și Inovațiilor, în cadrul căreia au fost convenite o serie de acțiuni comune care urmează să fie realizate cu sprijinul OMPI în vederea creării în Republica Moldova a unei rețele de centre de suport al tehnologilor și inovațiilor care va conlucra cu OMPI pentru a consolida capacitățile și abilitățile instituțiilor de cercetare naționale de administrare a invențiilor și informației de brevet.
Delegația Republicii Moldova a avut, de asemenea, o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanții oficiilor naționale prezenți la reuniune, printre care delegațiile din Serbia, Albania, Turcia, Slovenia etc.