2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Concurs pentru selectarea invențiilor din Republica Moldova în scopul promovării acestora în cadrul expozițiilor internaționale

16.03.2018

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a aprobat Regulamentul privind procedura de organizare și desfășurare a Concursului pentru selectarea invențiilor din Republica Moldova în scopul promovării acestora în cadrul expozițiilor internaționale specializate de peste hotare.

Concursul se organizează cu scopul de a susține activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare, precum și de a promova realizările științifice și inovaționale ale cercetătorilor și inventatorilor din Republica Moldova peste hotarele țării și integrării acestora în spațiul internațional de cercetare.

În Regulament sunt specificate condițiile de participare, procedura prezentării materialelor la concurs, criteriile de examinare și evaluare a lucrărilor, precum și condițiile de acordare a sprijinului financiar din partea AGEPI persoanelor fizice/juridice din Republica Moldova, care doresc să-și promoveze lucrările menționate în cadrul expozițiilor internaționale specializate, târguri, saloane de inventică de peste hotare.

AGEPI invită persoanele fizice și juridice din Republica Moldova (instituţii din sfera ştiinţei şi inovării şi de învăţământ preuniversitar, universitar şi postuniversitar, întreprinderi şi organizaţii cu diferite forme de proprietate), activitatea cărora are drept rezultat produse ale creației intelectuale, să aplice la Concurs.

Pentru detalii suplimentare puteți apela la numărul de telefon: 022-400-597 sau puteți scrie la adresa de email: rodica.crijanovschi@agepi.gov.md.

Regulamentul privind procedura de organizare și desfășurare a Concursului pentru selectarea invențiilor din Republica Moldova în scopul promovării acestora în cadrul expozițiilor internaționale specializate de peste hotare, precum și lista expozițiilor internaționale la care AGEPI va participa cu stand informațional în anul 2018 pot fi consultate mai jos.