2025

2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Call-centru:
(+373-22) 400500;

Linia anticorupție:
(+373-22) 400500

Chestionarul de evaluare
a satisfacției clienților

AGEPI susține educația în domeniul proprietății intelectuale în cadrul ASEM Student Fest

14.11.2024

Pe 14 noiembrie 2024, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a fost prezentă la ASEM Student Fest, festival organizat de Senatul Studențesc al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) cu ocazia Zilei Internaționale a Studenților. În cadrul evenimentului, Alina Fodea, specialistă principală în cadrul Secției comunicare și instruire AGEPI, a susținut o prezentare privind importanța protecției proprietății intelectuale și a coordonat activități de promovare și diseminare a informațiilor relevante în acest domeniu.

Specialista AGEPI a explicat concepte fundamentale ale proprietății intelectuale, subliniind rolul acestora în protejarea inovațiilor și creativității. Ea a evidențiat, de asemenea, importanța cunoașterii acestor drepturi de către tineri, mai ales pentru cei care doresc să dezvolte afaceri proprii. În plus, Alina Fodea a oferit exemple concrete din viața de zi cu zi, arătând cum protejarea proprietății intelectuale poate contribui la succesul pe piață și la dezvoltarea sustenabilă a unui business. Participanții la eveniment au primit câte un set de materiale promoționale și informative în domeniul PI. Sesiunea de training s-a finalizat cu o rundă de întrebări și răspunsuri.

Această prezentare a fost un pas important în educarea tinerilor cu privire la importanța protecției proprietății intelectuale într-o lume globalizată și din ce în ce mai competitivă.

Festivalul, desfășurat în perioada 14-15 noiembrie 2024, oferă studenților o serie de șase traininguri interactive, din diverse domenii precum psihologie, dicție, leadership și altele, menite să sprijine dezvoltarea abilităților personale și profesionale ale acestora. AGEPI s-a alăturat astfel inițiativei de a contribui la formarea tinerilor, oferindu-le cunoștințe esențiale în domeniul proprietății intelectuale, un aspect tot mai important pentru viitoarea lor carieră.

Ziua Internațională a Studenților, celebrată anual pe 17 noiembrie, este dedicată recunoașterii contribuțiilor studenților din întreaga lume și a rolului lor activ în dezvoltarea societății.