În perioada 18-21 februarie 2025, la sediul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din Roma, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Conferinței internaționale „Perspective mondiale asupra indicațiilor geografice (IG)”, un eveniment de amploare organizat de FAO în colaborare cu instituții de prestigiu internațional. Evenimentul a reunit peste 350 de participanți din 52 de țări, inclusiv Republica Moldova.
Tema centrală a evenimentului a fost „Inovația pentru durabilitate”, subliniind importanța îmbunătățirii performanței sistemelor de protecție a IG din perspectiva sustenabilității economice, sociale și de mediu, dar și a capacității acestora de a se adapta la diverse schimbări, menținând în același timp tradițiile și know-how-ul specific fiecărei regiuni sau culturi.
În cadrul ceremoniei de deschidere, Directorul general al FAO, QU Dongyu, a subliniat importanța IG pentru crearea unor sisteme agroalimentare mai eficiente, incluzive și durabile, care să permită fermierilor să „producă mai mult cu mai puține resurse”. De asemenea, a fost remarcată creșterea semnificativă a numărului de produse IG la nivel global, cu peste 9.450 de produse certificate și protejate.
Republica Moldova a fost reprezentată de Natalia Mogol, Directoare generală adjunctă a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), care a prezentat experiența țării noastre în domeniul protecției și valorificării produselor tradiționale, punând accent pe importanța indicațiilor geografice pentru păstrarea identității culturale și promovarea autenticității produselor moldovenești. Evenimentul a oferit o platformă importantă pentru schimbul de bune practici, iar prezentarea Republicii Moldovei a subliniat cum IG-urile pot contribui nu doar la protejarea patrimoniului, dar și la dezvoltarea economiei locale.
În cadrul evenimentului a fost organizată și o vizită în teritoriu la Consorțiul Mozzarella di Bufala Campana. Participanții au avut ocazia să cunoască experiența Asociației italiene în protecția și valorificarea denumirii de origine, precum și să observe procesul tradițional de fabricare a acestui produs regional. Această experiență a oferit o perspectivă practică asupra modului în care indicațiile geografice contribuie la protejarea patrimoniului culinar și la dezvoltarea economică a regiunilor producătoare.
Conferința a oferit o oportunitate valoroasă pentru schimb de experiență și identificarea bunelor practici. Participarea Republicii Moldova la acest eveniment a reconfirmat angajamentul țării noastre în promovarea și protejarea produselor cu indicație geografică, contribuind astfel la stimularea dezvoltării durabile a produselor tradiționale locale.




