2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI a demarat campania de şcolarizare a bibliotecarilor în domeniul proprietății intelectuale

20.05.2014

În luna aprilie curent, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a demarat campania de şcolarizare a bibliotecarilor din ţară în domeniul proprietăţii intelectuale (PI). În cadrul campaniei vor fi organizate o serie de seminare de informare şi instruire, care vor avea loc în bibliotecile publice raionale şi a Centrelor regionale de formare, create în cadrul proiectului pilot al programului IREX Moldova – Novateca. Obiectivul principal al seminarelor propuse este de a consolida cunoştinţele bibliotecarilor în domeniul PI şi de a dezvolta noi servicii de consultanţă şi promovare a PI în cadrul bibliotecilor publice.

Astfel, pe data de 23 aprilie şi 14 mai curent, AGEPI a organizat seminare de informare şi instruire la bibliotecile publice din oraşele Leova şi Orhei la care au participat peste  80 de bibliotecari din satele raioanelor respective. Aceştia au fost familiarizaţi  cu cele mai relevante elemente ale sistemului naţional de protecţie a proprietăţii intelectuale, au audiat cu interes informaţiile prezentate de specialiştii AGEPI referitor la mecanismele de protecţie şi respectare a drepturilor de proprietate intelectuală şi au participat activ la discuţii pe marginea subiectelor abordate. Totodată, în cadrul seminarelor au fost organizate şi lecţii practice privind documentarea în  bazele de date naţionale şi internaţionale, alte surse de informare în domeniul proprietăţii intelectuale şi au fost distribuite materiale informative (cărţi, reviste, broşuri, pliante) din domeniul proprietăţii intelectuale, editate de AGEPI.

La final, participanţilor la seminar li s-au acordat Certificate de instruire şi le-au fost distribuite materiale informative din domeniul proprietăţii intelectuale.

Într-o următoare etapă, AGEPI va asista bibliotecile publice raionale interesate, care dispun de capacităţile necesare (spaţiu disponibil şi acces la Internet),  în crearea unor centre de informare în domeniul proprietăţii intelectuale, prin intermediul cărora vor fi diseminate  informaţii pentru diferite categorii de utilizatori (elevi, studenţi, agenţi economici etc.), astfel asigurându-se accesul comunităţilor locale  la o mai mare varietate de surse de informare şi lărgire a spectrului de servicii prestate de către biblioteci. 

Seminare de informare şi instruire în domeniul protecţiei proprietăţii industriale, a dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru bibliotecarii ce activează în bibliotecile publice orăşeneşti şi săteşti din republică vor fi organizate pe parcursul întregului an.

Următoarele  seminare vor avea loc în bibliotecile publice raionale din Soroca, Călăraşi, Căuşeni, Comrat, Ungheni, Anenii – Noi, Bălţi,  Cahul, Nisporeni, Sângerei,  Floreşti, Drochia, Teleneşti.

Programul NOVATECA, implementat de IREX Moldova cu suportul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID), are drept scop consolidarea capacităţilor instituţionale ale bibliotecilor din Republica Moldova, inclusiv prin modernizarea tehnologiilor utilizate si diversificarea serviciilor acordate.

Pe 20 februarie 2014, AGEPI si IREX Moldova au semnat un Memorandum de Înţelegere, care prevede diversificarea si modernizarea serviciilor bibliotecilor publice, precum si facilitarea accesului solicitanţilor si societăţii civile la instrumentele de informare si literatura in domeniul proprietății intelectuale, in special in cadrul programului NOVATECA.