2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

27 aprilie - Ziua drapelului national al Republicii Moldova

27.04.2012

 La 23 aprilie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a votat declararea zilei de 27 aprilie drept Zi a Drapelului de Stat. Tricolorul a fost desemnat oficial Drapel de stat al Republicii Moldova pe 27 aprilie 1990 de catre deputatii primului Legislativ.

Cadrul juridic privind simbolurile publice il constituie Constitutia Republicii Moldova, Legea nr. 86 din 28.07.2011 cu privire la simbolurile publice, precum si tratatele internationale la care Republica Moldova este parte. Legea cu privire la simbolurile publice reglementeaza raporturile juridice care tin de inregistrarea, protectia juridica si utilizarea simbolurilor publice aferente domeniilor: heraldic, vexilologic, imnologic, sigilografic, faleristic si uniformistic.

Drapelul national al Republicii Moldova este protejat, de asemenea, in corespundere cu art. 6ter al Conventiei de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 20 martie 1883, la care Republica Moldova este parte. Articolul 6ter al Conventiei de la Paris se aplica de catre toate cele 174 de state membre ale Conventiei, precum si de catre statele membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului, independent de faptul daca acestea sunt sau nu membre ale Conventiei mentionate, prin intermediul Acordului privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuala (TRIPS).

Conform Art. 6ter al Conventiei de la Paris privind protectia stemelor guvernamentale, a emblemelor, denumirilor complete si abrevierilor organizatiilor interguvernamentale, „Tarile Uniunii convin sa refuze sau sa invalideze inregistrarea, sau sa interzica prin masuri corespunzatoare folosirea, fara autorizatia organelor competente, fie ca marci de fabrica sau de comert, fie ca elemente ale acestor marci, a stemelor, drapelelor si a altor embleme de stat ale tarilor Uniunii, a semnelor si sigiliilor oficiale de control si de garantie adoptate de catre ele, precum si imitarea oricaror semne heraldice”.

In tara noastra, autoritatea competenta care acorda permisiunea de a utiliza imaginea Drapelului de Stat este Parlamentul Republicii Moldova.

La 27 aprilie 2012, in conformitate cu indicatia Guvernului, in toate institutiile de invatamant din tara la prima ora se va desfasura o ora educativa pe aceasta tema. De asemenea, la initiativa Prim-ministrului Vlad FILAT, cu prilejul Zilei Drapelului Guvernul va transmite tuturor institutiilor de invatamant din tara cate un exemplar al editiei enciclopedice “Simbolurile nationale ale Republicii Moldova”. Lucrarea a fost editata in 2011 de catre Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Stiinte a Moldovei, ca urmare a manifestatiilor prilejuite de aniversarea a 20-a de la adoptarea Tricolorului in calitate de Drapel de Stat al Republicii Moldova.