Delegația AGEPI, condusă de Directorul general Eugeniu Rusu, aflată la Geneva pentru a participa la lucrările celei de-a 63-a runde de Adunări anuale ale statelor membre ale OMPI, a avut o întâlnire bilaterală cu delegația Ucrainei.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții AGEPI au reconfirmat sprijinul țării noastre pentru poporul ucrainean și au reiterat faptul că anterior, cu suportul Comisiei pentru Situații Excepționale, au fost demarate procedurile necesare pentru a oferi facilități solicitanților și titularilor de OPI cu reședința sau sediul în Ucraina. Drept urmare, aceștia sunt scutiți de necesitatea respectării termenelor în relațiile cu Agenția.
Decizia Consiliului European privind acordarea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană pentru Moldova și Ucraina a fost un alt subiect discutat în cadrul întâlnirii. Au fost analizate acțiunile ce se impun în acest sens pentru ambele țări, inclusiv colaborarea în domeniul proprietății intelectuale și necesitatea intensificării relațiilor dintre cele două oficii în atingerea obiectivelor comune legate de parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei.