Cum își pot proteja titularii de drepturi proprietatea intelectuală pe teritoriul Republicii Moldova, ce întreprind autoritățile pentru combaterea contrafacerii și pirateriei, ce practici la nivel regional au generat cele mai bune rezultate? Acestea au fost principalele subiecte ale celei de a doua zile a seminarului regional dedicat respectării drepturilor de proprietate intelectuală, organizat astăzi la Chișinău.
Potrivit experților naționali, autoritățile publice moldovenești au suficiente instrumente juridice pentru protecția drepturilor de proprietate intelectuală. În Republica Moldova există peste 50 de acte normative și legi care reglementează acest domeniu sub aspect civil și șase instituții în a căror responsabilitate este combaterea fenomenului contrafaceri și pirateriei: Instanțele de Judecată, Serviciul Vamal, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Inspectoratul General de Poliție, Agenția Națională pentru Siguranța alimentelor, Procuratura.
Însă, pentru a eficientiza protecția drepturilor de proprietate intelectuală și a reduce cazurile de contrafacere și piraterie, titularii de drepturi trebuie să fie mai activi, să facă sesizări și să colaboreze mai mult cu autoritățile, să ofere informații despre posibilitățile de contrafacere a produselor, să participe la campanii de informare și sensibilizare a societății.
Directorul general al AGEPI, Lilia Bolocan a subliniat că problemelor legate de proprietatea intelectuală li se acordă în ultimii ani o atenţie tot mai mare din partea Guvernului, în special, în contextul integrării europene și armonizării sistemului național de proprietate intelectuală la aquis-ul comunitar.
O prioritate pentru AGEPI constituie implementarea unui sistem informațional interdepartamental comun, care să asigure schimbul de date interinstituțional și să contribuie la informarea societății cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. În acest sens, directorul general al AGEPI a apreciat contribuția Proiectului UE de asistenţă tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova” la crearea și implementarea programului de schimbare culturală în domeniul proprietății intelectuale.
Menționăm, că evenimentul a reunit circa 80 de participanți, reprezentanți ai Organizației Mondiale pentru Prorprietate Intelectuală, ai Misiunii UE de asistență la frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), ai Delegației UE la Chișinău, Înalți Consilieri UE în domeniul economiei și comerțului pentru implementarea DCFTA, judecători de la Curtea Supremă de Justiție, funcționari de la Serviciul Vamal, Ministerul Afacerilor Interne, Asociația Internațională Anticontrafacere ”REACT”, experți în domeniu din România, Plonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Ucraina, Letonia, Georgia, Armenia.
Seminarul regional a fost organizat de AGEPI în cooperare cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale și Proiectul Uniunii Europene de asistenţă tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova”, în contextul Zilei Mondiale Anticontrafacere.
Menționăm că Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și se încheie în noiembrie 2018.





