MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

A A A

Proiectul finanțat de Uniunea Europene
„Suport pentru asigurarea respectării drepturilor
de proprietate intelectuală” în Republica Moldova

Cu suportul Proiectului European, elevi din 30 de licee din țară au fost informați despre impactul negativ al contrafacerii și pirateriei

Circa 2300 de elevi din clasele a IX-XII-a din 30 de instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova au fost informați, în perioada martie-mai 2018, despre impactul negativ al contrafacerii și piratereriei. Acțiunea face parte din Campania de sensibilizare a elevilor „Stop Pirateria și Contrafacerea”, organizată de AGEPI, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și cu susținerea Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova.

În cadrul Campaniei, au fost organizate lecții interactive și distribuite materiale informative despre efectele negative ale fenomenelor de contrafacere și piraterie, prezentându-le elevilor diverse produse contrafăcute și piratate, oferite de Serviciul Vamal. De asemenea, în rândul elevilor a fost efectuat un sondaj în domeniul proprietății intelectuale și percepției asupra fenomenelor de piraterie și contrafacere, în baza unor chestionare elaborate în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Cea de-a două etapă a Campaniei de sensibilizare a elevilor „Stop Pirateria și Contrafacerea” se va desfășura pe parcursul lunilor septembrie-noiembrie 2018. În cadrul ediției curente, organizatorii și-au propus desfășurarea Campaniei în peste 60 de instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova, în care vor fi informați aproximativ 6000 de elevi din clasele a IX-XII-a.

Scopul Campaniei este sensibilizarea societății, în special a tinerei generații, cu referire la efectele negative ale fenomenelor contrafacerii și pirateriei asupra dezvoltării economice, sociale și culturale a țării.

Menționăm că Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și se încheie în noiembrie 2018.