MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

A A A

2026

2025

2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Call-centru:
(+373-22) 400500;

Linia anticorupție:
(+373-22) 400500

Chestionarul de evaluare
a satisfacției clienților

În atenţia persoanelor interesate!

03.04.2026

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în calitatea sa de autoritate administrativă subordonată Ministerului Justiției, responsabilă de promovarea şi realizarea activităţilor în domeniul protecţiei juridice a proprietăţii intelectuale privind drepturile de proprietate industrială, dreptul de autor şi drepturile conexe, vine cu următoarele precizări:

Începând cu data de 05.03.2026, au încetat efectele juridice ale următoarelor Decizii ale AGEPI:

  • Decizia AGEPI nr. 4/639 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;
  • Decizia AGEPI nr. 5/640 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „ARTTON” a fost desemnată colector pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023 pentru:

a) dreptul interpreților și al producătorilor de fonograme la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial; b) dreptul interpreților la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretărilor și a execuțiilor fixate audiovizual;

c) dreptul interpreților la remunerație suplimentară anuală;

  • Decizia AGEPI nr. 6/666 din 19.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată și dreptul la retransmitere prin cablu, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;
  • Decizia AGEPI nr. 7/779 din 12.05.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale și a videogramelor, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023.

Potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în continuare, Legea nr. 230/2022), colectarea remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor dreptului de autor și ai drepturilor conexe pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă se face de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector sau structura comună de colectare, prin decizia directorului AGEPI, care se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

La moment, AGEPI nu a emis decizii de desemnare a colectorului pentru:

  • dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;
  • dreptul interpreților și al producătorilor de fonograme la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial, dreptul interpreților la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretărilor și a execuțiilor fixate audiovizual, dreptul interpreților la remunerație suplimentară anuală;
  • dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată;
  • dreptul la retransmitere prin cablu;
  • dreptul de comunicare publică a operelor muzicale și a videogramelor.

Corespunzător nici o organizație de gestiune colectivă nu are dreptul să colecteze remunerațiile ce se cuvin autorilor și titularilor dreptului de autor și ai drepturilor conexe pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă, sus menţionate.

În vederea asigurării colectării remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor dreptului de autor și ai drepturilor conexe pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă, AGEPI va emite deciziile de desemnare a colectorului, cu menţinerea continuităţii perioadei de desemnare fără întreruperi.

Informații despre organizațiile de gestiune colectivă avizate sunt disponibile aici: https://agepi.gov.md/ro/copyright/OGC.