În perioada 22–23 octombrie 2026, la Barcelona, Spania, se desfășoară evenimentul regional „From FTZs to Innovation Ecosystems: IP as a Driver of Competitiveness”, organizat de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în cooperare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Zona de Comerț Liber din Barcelona (Barcelona FTZ), în cadrul proiectului EU4IP.
Evenimentul reunește reprezentanți ai oficiilor de proprietate intelectuală, administrațiilor vamale și zonelor economice libere din mai multe țări, pentru a aborda rolul proprietății intelectuale în consolidarea competitivității și în dezvoltarea unor ecosisteme de inovare.
Delegația Republicii Moldova este formată din reprezentanți ai Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Serviciului Vamal și ai zonelor economice libere „Expo-Business-Chișinău”, „Ungheni-Business” și „Bălți”.
Agenda evenimentului include sesiuni dedicate proprietății intelectuale ca activ strategic pentru zonele economice libere, cooperării dintre autoritățile vamale și alți actori în prevenirea comerțului ilicit, precum și schimbului de experiențe regionale privind dezvoltarea zonelor economice libere ca centre de inovare.
La 23 octombrie, programul continuă cu o vizită tehnică la DFactory Barcelona, unde participanții vor avea ocazia să cunoască aplicații și soluții din domeniul Industriei 4.0, fabricației aditive, roboticii, automatizării, inteligenței artificiale și dezvoltării infrastructurii de inovare.
Participarea AGEPI la acest eveniment oferă oportunitatea schimbului de experiență cu instituții și organizații internaționale și regionale privind valorificarea proprietății intelectuale, protecția drepturilor și promovarea inovării în contextul activității zonelor economice libere.





