AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
Published on AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ (https://www.agepi.md)

Acasă > Academia OEB organizează seminarul „Digital innovations – BS12-2026”

16.06.2026
Anunțuri

Pe 7 iulie 2026, Academia Oficiului European de Brevete (OEB) organizează seminarul online „Digital innovations – BS12-2026”.

În cadrul evenimentului va fi analizat modul în care inovațiile digitale, în special cele bazate pe inteligență artificială (IA), sunt integrate în medii operaționale reale, precum săli de operație, unități de producție și sisteme de conducere asistată. Un subiect central al discuțiilor îl va constitui relația de încredere dintre om și tehnologie, factor esențial pentru valorificarea avantajelor competitive oferite de noile soluții digitale.

Evenimentul face parte din seria HTB (High-Level Technology and Business) forums, destinată factorilor de decizie din domeniul proprietății intelectuale și mediului de afaceri. Seminarul va oferi participanților informații practice privind elaborarea strategiilor de protecție a inovațiilor, evaluarea riscurilor de imitare, precum și impactul acestora asupra investițiilor și poziționării pe piață.

Înregistrarea la seminar este deschisă, iar termenul-limită de înscriere este 6 iulie 2026. Limba de lucru va fi engleza.

Detalii suplimentare privind condițiile de participare și modalitatea de înscriere sunt disponibile accesând link-ul: https://www.epo.org/en/learning/events/bs12-2026 [1]

[2]

URL sursă: https://www.agepi.md/ro/news/academia-oeb-organizeaz%C4%83-seminarul-%E2%80%9Edigital-innovations-%E2%80%93-bs12-2026%E2%80%9D