Astăzi, 10.02.2026 la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a avut loc o ceremonie oficială, în cadrul căreia un funcționar public debutant din Secția legislație a Direcției juridice a AGEPI a depus jurământul de credință în urma promovării cu succes a perioadei de probă.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii Agenției și a colegilor, în fața simbolurilor de stat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
Prin depunerea jurământului, funcționarul public și-a asumat angajamentul solemn de a respecta Constituția Republicii Moldova, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, precum și de a exercita atribuțiile de serviciu cu integritate, responsabilitate și profesionalism.
AGEPI încurajează și susține integrarea profesională a funcționarilor publici debutanți, contribuind astfel la consolidarea unui serviciu public bazat pe competență și responsabilitate.
