AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
Published on AGENȚIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ (https://www.agepi.md)

Acasă > AGEPI lansează consultări publice pe marginea proiectului de modificare și completare a Instrucțiunii privind controlul activității organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe

15.09.2017
Anunțuri de proiecte

În conformitate cu prevederile Legii nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, precum și în vederea reglementării procedurii stabilite în temeiul art. 4 și 51 din Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, AGEPI lansează consultările publice pe marginea proiectului de modificare și completare a Instrucțiunii privind controlul activității organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe, aprobată prin Ordinul Directorului General nr. 169 din 22.08.2016, în scopul monitorizării eficiente a activității organizațiilor de gestiune colectivă, verificării modului de respectare de către acestea a prevederilor legale din domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe și optimizării procedurii de control.

În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului nominalizat, solicităm implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea opiniilor și propunerilor, până la data de 22.09.2017, la adresa electronică: eugeniu.rusu@agepi.gov.md [1]. Pentru detalii puteți apela:  022 400 555 [2].

AtaşamentMărime
PDF icon proiect_instructiune.pdf [3]256.75 KB

URL sursă: https://www.agepi.md/ro/news/agepi-lanseaz%C4%83-consult%C4%83ri-publice-pe-marginea-proiectului-de-modificare-%C8%99i-completare