Titularului brevetului pentru soi de plantă îi sunt oferite o serie de mijloace eficiente şi reale pentru a asigura faptul că drepturile sale vor fi respectate, iar persoanele ce încalcă drepturile sale – sancţionate. În acelaşi timp, o cerere de brevet, în perioada cuprinsă între publicarea ei şi acordarea brevetului, conferă solicitantului, cu titlu provizoriu, aceleaşi drepturi ca şi cele conferite titularului de brevet, cu condiţia dobîndirii protecţiei.

Astfel, titularul brevetului pentru soi de plantă dispune de următoarele proceduri/mijloace de apărare a drepturilor şi intereselor sale:

• civile - litigiile privind acţiunile privind încălcarea unei cereri de brevet sau a unui brevet şi ordonarea măsurilor respective sunt soluţionate de către judecătoria în a cărei jurisdicţie se află sediul AGEPI, respectiv de către judecătoria Rîşcani, Chişinău;
• administrative - oferă un mecanism rapid pentru sancţionarea persoanelor implicate în producerea, reproducerea, condiţionarea în scopul înmulţirii, transportarea, importul, exportul, oferirea spre vînzare, vînzarea, alt mod de punere în circulaţie economică, stocarea în astfel de scopuri a materialului soiului de plantă brevetat, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizarea titularului de brevet, efectuate fără această autorizare;
• penale - oferă posibilitate sancţionării mai aspre, inclusiv şi cu privaţiune de libertate a persoanelor implicate în producerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire, oferirea spre vînzare, vînzarea sau alte forme de comercializare, importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a materialului soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari (mai > de 50 000 lei);
• protecţia la frontieră a drepturilor - este asigurată de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova. 

Cererea de brevet şi brevetul pot fi transmise unui sau mai multor succesori în drepturi. Cererea de brevet şi brevetul pot fi obiectul unor contracte de licenţă. Aceste licenţe pot fi exclusive şi neexclusive.

Un brevet poate, în mod independent, să fie gajat sau să facă obiectul unui alt drept real. Gajul brevetelor se înregistrează în Registrul garanţiilor reale mobiliare conform prevederilor Legii cu privire la gaj. Alte drepturi reale asupra brevetelor se înregistrează în Registrul naţional de brevete la cererea uneia dintre părţi şi devin opozabile faţă de terţi din momentul înregistrării, iar datele despre aceste drepturi se publică în BOPI.

De asemenea, instanţele judecătoreşti pot acorda licenţe obligatorii neexclusive pentru  utilizarea unui soi protejat unei sau mai multor persoane care au  depus o cerere la expirarea unui termen de 3 ani de la acordarea brevetului, cu respectarea anumitor condiţii stipulate în Lege.

Contractele de cesiune, licenţă, gaj se înregistrează la AGEPI la solicitarea părţilor contractante. Solicitarea înregistrării unui contract se efectuează prin depunerea unei cereri, care se completează, prin dactilografiere sau imprimare, pe un formular-tip, aprobat de AGEPI, cu excepţia contractului de gaj, a cărui înregistrare se efectuează în baza avizului de înregistrare a gajului.

În economia de piaţă, evaluarea este o condiţie imanentă a încadrării proprietăţii intelectuale în circuitul economic. Oportunitatea evaluării PI derivă din faptul că aceasta în ultimele decenii s-a transformat într-un sector decisiv al creșterii economice și segment extrem de important al pieţelor naţionale şi mondiale.

Necesitatea evaluării proprietăţii intelectuale se manifestă într-o diversitate impresionantă de scopuri în care, de obicei, se utilizează rezultatele ei. Acestea provin din activitatea economică curentă de eficientizare a utilizării resurselor intelectuale şi se divizează în două categorii: cauzate de necesitatea raportării financiare şi menite să faciliteze încorporarea proprietăţii intelectuale în circuitul economic. Vom menţiona cele mai importante scopuri ale evaluării proprietăţii intelectuale:

• comercializarea OPI prin intermediul modalităţilor de cesiune şi licenţiere, dar şi în cadrul înstrăinării businessului in corpore;
• integrarea OPI în circuitul economic în cadrul întreprinderii-titular şi gestionarea acestora în condiţiile şi prin instrumentele economiei de piaţă;
• determinarea eficienţei proiectelor investiţionale în cadrul cărora sunt încorporate OPI;
• includerea OPI în capitalurile sociale ale societăţilor comerciale cu stabilirea cotelor patrimoniale echivalente valorii obiectelor respective;
• evidenţa contabilă a OPI cu încadrarea valorii acestora în bilanţurile contabile ale societăţilor comerciale;
• stabilirea cotelor de impozitare a venitului provenit din proprietatea intelectuală în calitate de elemente patrimoniale sau surse de venit supuse impozitării;
• estimarea cuantumului prejudiciilor cauzate de utilizarea ilicită a OPI;
• utilizarea proprietăţii intelectuale în calitate de garanţie în cazul gajării în vederea obţinerii unor credite bancare;
• asigurarea OPI sau a patrimoniului ce include asemenea obiecte;
• fuziunea, divizarea, separarea, lichidarea, falimentarea, reorganizarea întreprinderilor ce dispun de portofolii de OPI;
• privatizarea întreprinderilor deţinătoare de brevete de invenţie, mărci şi alte OPI.

Evaluarea proprietăţii intelectuale operează cu mai multe tipuri de valoare, dintre care cele mai frecvent utilizate sunt: valoarea de bilanţ; valoarea iniţială; valoarea de piaţă; valoarea investiţională; valoarea de lichidare; valoarea de asigurare; valoarea fiscală; valoarea de înlocuire; valoarea reproducerii obiectului supus evaluării; valoarea contractuală. Multiplicitatea scopurilor evaluării şi a tipurilor de obiecte ale proprietăţii intelectuale, în mare măsură, determină diversitatea tipurilor de valoare. Printre cele mai frecvent utilizate dintre acestea se numără valoarea de bilanţ şi cea de piaţă.

Metodele evaluării proprietăţii intelectuale reprezintă o diversitate extrem de largă a expresiilor concrete ale modalităţilor şi tehnicilor de calcul ce se aplică în practica de evaluare. Cele mai frecvente metode de evaluare a PI utilizate în practica de evaluare şi reflectate în literatura de specialitate sunt:

• Metoda costurilor creării constă în însumarea tuturor cheltuielilor istorice privind crearea, protecţia, promovarea, implementarea, soluţionarea litigiilor aferente obiectului supus evaluării pentru toată perioada anterioară evaluării cu actualizarea acestora la data evaluării. Include costurile salariale, amortizarea, consumurile de materii prime, de construcţie a prototipurilor, testării, certificării, taxele de protecţie, lansare, reclamă, cheltuieli generale de administrare etc. Metoda se aplică în lipsa informaţiilor privind costurile comparative şi efectele aplicării ulterioare a obiectului.
• Metoda restaurării costurilor presupune însumarea costurilor efective necesare creării unui activ similar (copiei) celui evaluat. De regulă, se aplică în lipsa unei evidenţe adecvate a costurilor aferente creării.
• Metoda costurilor de înlocuire ia în consideraţie cheltuielile creării unui activ cu o utilitate similară sau apropiată de cea a activului supus evaluării. Se aplică în achiziţionarea unor active imateriale, preţul cărora nu trebuie să depăşească valoarea obiectului analog.
• Metoda analizei comparative a vânzărilor se întemeiază pe selectarea unor tranzacţii cu obiecte asemănătoare, efectuate în condiţii de transparenţă, ce dispun de aceeaşi utilitate prin confruntarea proprietăţilor acestora cu cele ale obiectului ce urmează a fi evaluat. Foarte important în acest caz este alegerea unor parametri de comparaţie veridici şi a ponderii corecte a fiecăruia în valoarea obiectelor.
• Metoda scutirii de redevenţe pleacă de la premisa că întreprinderea ce cumpără un activ ar fi scutită de achitarea plăţii pentru licenţierea unui obiect similar.
• Metoda profitului suplimentar ia în calcul profiturile generate de aplicarea obiectului supus evaluării.

Preferinţele de selectare a metodelor ce se propun a fi aplicate în evaluarea unui obiect concret al proprietăţii intelectuale sunt diferite, în funcţie de scopurile evaluării şi informaţiile de ordin tehnologic şi economic disponibile referitor la elaborarea şi valorificarea obiectului în cauză.