2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Delegația Comisiei Europene, în vizită de documentare la AGEPI

08.12.2015

La 7 decembrie curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a avut loc vizita de documentare a reprezentanților Directoratului General pentru Cercetare și Inovare al Comisiei Europene, care se află într-o misiune de evaluare a sistemului de cercetare - dezvoltare-inovare al Republicii Moldova. Evaluarea are loc în cadrul Programului Comunitar Orizont 2020, prin intermediul instrumentului de facilitare și suport al politicilor. Sistemul național de protecție si asigurare a respectării drepturilor de proprietatea intelectuala este inclus in lista domeniilor prioritare de evaluare de către experții europeni. 

Delegația Comisiei Europene a fost constituită din șapte experți - patru independenți și trei reprezentanți ai comunității științifice europene -  din trei ţări-membre ale UE: România, Austria şi Estonia.

La întrevederea cu experții europenei au participat conducerea AGEPI, precum și șefii de direcții și secții responsabili de asigurarea procesului de examinare a cererilor și acordare a titlurilor de protecție asupra obiectelor de proprietate intelectuală, elaborare a cadrului normativ-legislativ în domeniu, promovare și consolidare a relațiilor internaționale, inclusiv pe dimensiunea integrării europene în domeniul proprietății intelectuale.

În cadrul întrevederii, experții europeni au fost familiarizați cu componentele sistemului național  de protecție și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv a fost prezentat cadrul normativ - legislativ național și gradul de armonizare al acestuia cu aquisul comunitar în domeniu, documentele de politici în domeniul proprietății intelectuale, în special Strategia Națională în domeniul Proprietății Intelectuale pînă la anul 2020 și Planul Național  de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016; cadrul instituțional în domeniul proprietății intelectuale și colaborarea AGEPI cu autoritățile și instituțiile publice  cu responsabilități în domeniul dat etc.

Experții europenei au fost informați, de asemenea, despre proiectele realizate de AGEPI în ultima perioadă,  și anume: implementarea sistemului de depunere online a cererilor de solicitare a protecției; implementarea din 1 noiembrie 2015 a Sistemului de validare a brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova, asistența la crearea și consolidarea oficiilor de proprietate intelectuală și transfer tehnologic la universități, prin intermediul proiectului Tempus TecNet, consolidarea procesului de instruire și educare în domeniul PI prin introducerea cursului de masterat în domeniul proprietăți intelectuale etc.

Un interes deosebit au trezit activitățile și serviciile de suport acordate de AGEPI instituțiilor din sfera științei și inovării și învățământ superior din republică  în vederea asigurării protecției prin brevet și valorificării rezultatelor activității științifice și de inovare, și anume: facilitățile acordate la plata taxelor pentru obținerea protecției prin brevet a invențiilor, asigurarea accesului gratuit la informația din domeniul PI și la bazele de date, ce includ informații despre cererile depuse și titlurile de protecție acordate prin intermediul paginii web AGEPI, prestarea serviciilor de prediagnoză a portofoliilor obiectelor de PI deținute de instituții, perfecționarea specialiștilor în domeniul proprietății intelectuale, promovarea realizărilor științifice și inovaționale autohtone în cadrul expozițiilor internaționale de invenții, produse și tehnologii noi din țară și de peste hotare etc.

În finalul reuniunii  specialiștii AGEPI au răspuns la întrebările adresate de către experții europeni ce vizează aplicarea în practică a prevederilor cadrului normativ legislativ de protecție a invențiilor, statistica protecției invențiilor pe diferite categorii de titulari, cele mai solicitate domenii de protecție a invențiilor, relațiilor dintre angajator și inventator, protecția invențiilor autohtone în străinătate, gradul de aplicabilitate a invențiilor protejate etc.