2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Digitizarea patrimoniului cultural și protejarea dreptului de autor, subiect de discuții în cadrul unui seminar național

09.10.2018

Pe 9 octombrie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în comun cu Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova, au organizat Seminarul național cu genericul „Digitizarea patrimoniului cultural și protejarea dreptului de autor. Dezvoltarea bibliotecilor digitale și protejarea dreptului de autor în Uniunea Europeană și Republica Moldova”. Scopul evenimentului a fost consolidarea cunoștințelor în domeniul dreptului de autor în contextul digitizării patrimoniului cultural și dezvoltării bibliotecilor digitale în Uniunea Europeană și Republica Moldova.

În deschidere, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a menționat că digitizarea materialului cultural permite accesul tuturor la cultură și cunoaștere în era digitală, promovând în același timp bogăția și diversitatea patrimoniului cultural național și universal. “Materialul cultural digitizat constituie o resursă importantă pentru industriile culturale și creative, impulsionând economia și crearea de locuri de muncă. De asemenea, promovează piața digitală, oferind produse și servicii online noi și inovatoare. Totodată, domeniile științei, culturii, artelor, editării, poligrafiei, comerţului cu carte şi bibliotecilor au legătură nemijlocită cu proprietatea intelectuală, în special cu legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe.”, a adăugat Directorul general AGEPI.

Prezent la deschiderea evenimentului, Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, a salutat inițiativa de a organiza un asemenea seminar, în special când avem o ascensiune în dezvoltarea procesului de digitizarea, de informatizarea bibliotecilor publice din Republica Moldova și în contextul în care noi trebuie să cunoaștem acele limite care despart domeniul public de domeniul privat, ceea ce este reglementat prin drepturile de autor și drepturile conexe.

În continuare, participanții au abordat un șir de subiecte ce țin de realizările obținute în procesul de implementare al Programului „Crearea, dezvoltarea și valorificarea conținutului digital în Republica Moldova”, digitizarea patrimoniului cultural și protecția drepturilor de autor în Uniunea Europeană, dreptul de autor și cadrul juridic pentru biblioteci, accesul digital: impactul dreptului de autor asupra practicilor de digitizare în biblioteci şi activitățile bibliotecilor și scutirile de drepturi de autor, protecția drepturilor de autor în activitățile bibliotecilor digitale. În final, a avut loc un panel de discuţii despre subiectele actuale ale activității de digitizare a patrimoniului cultural și a protejării dreptului de autor.

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” este finanţat de Uniunea Europeană și urmează să fie finalizat în noiembrie 2018.