La 14 martie 2013, in incinta AGEPI, a avut loc o sedinta de lucru privind identificarea unor solutii eficiente pentru asigurarea respectarii drepturilor asupra programelor de calculator si a operelor audiovizuale pe teritoriul Republicii Moldova, cu participarea reprezentantilor Ministerului Afacerilor Interne, a Procuraturii Generale si Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
In cadrul sedintei reprezentantii AGEPI, MAI, PG si CCA au realizat un schimb de opinii referitor la situatia actuala privind implementarea cadrului normativ-legislativ in domeniul protectiei si asigurarii respectarii drepturilor de PI, masurilor intreprinse, precum si problemele cu care se confrunta institutiile responsabile in acest domeniu.
Participantii la sedinta au constatat necesitatea conjugarii eforturilor institutiilor statului responsabile de asigurarea respectarii drepturilor de PI si a titularilor de drepturi in domeniu si au stabilit activitatile prioritare pentru 2013 in scopul micsorarii ratei pirateriei in Republica Moldova.