Pe 23 octombrie anul curent, la sediul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), s-a desfășurat cea de-a treia ședință a Comitetului de Conducere a proiectului de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul are drept scop principal îmbunătățirea modului de aplicare a legislației în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
Ședința a fost prezidată de către Lilia Bolocan, Directorul General al AGEPI, în calitate de beneficiar principal al proiectului. La eveniment au participat reprezentanții autorităților co-beneficiare ale proiectului, și anume din cadrul: Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Procuraturii Generale, Agenției pentru Protecția Consumatorilor, precum și ai Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. La ședință au participat de asemenea reprezentanții Consorțiului de implementare a proiectului, compania Archidata și echipa de experți responsabilă de implementarea proiectului.
În deschidere ședinței, Lilia Bolocan, Directorul general AGEPI, a mulțumit atât reprezentanților autorităților co-beneficiare cât și experților pentru susținere și implicare în realizarea obiectivelor proiectului care într-un final vor consolida sistemul național de proprietate intelectuală și îmbunătăți schimbul de date dintre autoritățile responsabile.
Membrii Comitetului de conducere au aprobat procesul verbal al celei de a doua ședințe a Comitetului. În continuare, experții au prezentat un rezumat al activităților realizate pe parcursul celei de a doua etape de implementare a proiectului (lunile mai-octombrie) și prioritățile pentru următorul trimestru.
Reprezentanții autorităților publice, prezenți la ședință au luat act de raportul prezentat de echipa de experți ai proiectului și au menționat necesitatea consolidării interacțiunii dintre cobeneficiari și echipa de experți în vederea atingerii obiectivului propus, în special cu referire la identificarea necesităților pentru crearea sistemului informațional de schimb de date în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuale dintre instituțiile reponsabile de acest domeniu.
În cadrul ședinței s-a aprobat organizarea celei de a patra ședințe a Comitetului de Conducere în luna decembrie curent.
Proiectul EuropeAid/137467/DH/SER/MD „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” a fost lansat în noiembrie 2016 și are o perioada de implementare de 2 ani.