Pe 19 septembrie 2017, la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), s-a desfăşurat seminarul de instruire a corpului profesoral didactic cu genericul „Protecţia creațiilor intelectuale”. Evenimentul a avut loc în contextul desfășurării Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, organizată de ASEM în perioada 22-23 septembrie 2017 și a avut drept scop familiarizarea profesorilor cu sistemul național de protecție, valorificare și asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
În deschidere, dr. Corneliu Guțu, conf. cercet., președinte al Consiliului Ştiinţific al ASEM, Directorul Institutului de Cercetări Europene și Studii Europene (ICESE), a specificat importanța cunoașterii sistemului național de PI, înregistrării obiectelor de proprietate intelectuală și impactul economic pe care acest fapt îl are pentru viitorii specialiști.
Ulterior, Andrei Popa, Director general adjunct AGEPI, a vorbit despre importanţa creativităţii şi inovării ca stimulente esenţiale pentru dezvoltarea personală, socială şi economică. „Capacitatea de dezvoltare de idei noi şi de transformare a acestora în produse şi servicii inovatoare este esenţială pentru dezvoltarea unei economii durabile”, a menționat Andrei Popa, iar „pentru a fi valorificată creativitatea, sunt necesari specialiști ce cunosc instrumentele necesare pentru asigurarea protecției bunurilor intelectuale”.
În continuare, conform agendei seminarului, Andrei Moisei, specialist coordonator, Secția instruire AGEPI, a făcut o prezentare generală despre proprietatea intelectuală, rolul, esența, componentele și principiile acesteia, au fost descrise și exemplificate obiectele de proprietate intelectuală, împreună cu legislația aferentă acestora.
În cadrul discuțiilor, publicul au fost interesat de domeniul dreptului de autor, în special de protecția programelor pentru calculator, precum și de combaterea și prevenirea plagiatului în mediul academic.
Participanții la seminar au primit câte un set de materiale promoționale despre proprietatea intelectuală.
Menționăm că în anul 2011, AGEPI și ASEM au încheiat un Acord de colaborare care prevede instruirea și perfecționarea cadrelor cu profil economic în domeniul proprietății intelectuale.