Zâmbete pe fețele cât mai multor copii

01.06.2016

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat un șir de evenimente și activități cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Pe 19 mai, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a fost în vizită la școala auxiliară nr. 7 din Chișinău, unde a oferit elevilor cadouri: rechizite școlare, jucării educative, precum și bilete la un concert dedicat copiilor.

Scopul acestei acțiuni a fost de a aduce o mică bucurie copiilor cu necesități speciale și ai inspira și pe alții să aprecieze şi să iubească copiii indiferent de statutul social.

Sâmbătă, 28 mai, AGEPI a organizat un eveniment cultural-distractiv și caritabil pentru copiii de la Centrul de asistenţă socială a copiilor în situaţii de risc „Renaştere” din orașul Nisporeni.

Pentru a le oferi o atmosferă de sărbătoare, multe zâmbete şi voie bună celor 30 de copii ce provin din familii defavorizate, AGEPI le-a adus în ospeție savanții din “Laboratorul X”,  care au oferit o multitudine de experimente haioase, prin care copiii au înțeles mai bine cum au loc anumite fenomene ale naturii, dar şi multe reacţii chimice. Copiii nu doar au urmărit cum au loc experimentele, dar şi au participat activ la desfăşurarea acestora. Cei 30 de copii ai centrului „Renaştere” au fost extrem de entuziasmați de show-ul organizat.

De asemenea, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a oferit copiilor cadouri: dulciuri, jucării educative, rechizite, inventar sportiv dar și alte obiecte de strictă necestitate, de care aceştia duc lipsă.

Directoarea centrului, Angela Mușchei, dar și primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu, prezent la eveniment, au mulțumit reprezentanților AGEPI pentru cadourile oferite copiilor, precum și pentru implicarea în astfel de activităţi sociale.

Totodată, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, AGEPI a participat în calitate de partener la mai multe evenimente organizate cu scopul de a susține și încuraja copiii și tinerele talente din Republica Moldova.

Astfel, AGEPI a cumpărat, în scop caritabil, 50 de bilete la Festivalul copiilor cu genericul “În grădina copilăriei”, organizat pe 22 mai de Centrul Filantropic „Steaua de cristal. Obiectivul festivalului este de a promova copiii talentaţi din familiile social-vulnerabile şi cei cu dizabilităţi.

De asemenea, AGEPI a susținut concertul de caritate „Copii cuminţi cu vedete părinţi”, care  s-a desfășurat pe 28 mai curent, prin cumpărarea a 100 de bilete.  Fondurile acumulate din vânzarea biletelor în cadrul acestui concert vor fi oferite drept donații în susținerea și dezvoltarea unor programe și cercuri de educație culturală a copiilor, școlilor de muzică și artă etc. De aceste bilete s-au bucurat copiii angajaților AGEPI.

Duminică, 29 mai, la Chișinău, a avut loc Festivalul Concurs Internațional al Talentelor Lumii ”Micul Prinț” ediția a XXIII - a, eveniment organizat de către Organizația Mondială a Copiilor Talentați, sub conducerea Renatei Verejanu, și la care Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a fost partener principal.

Directorul general adjunct AGEPI, Andrei Popa, a asistat la spectacol şi a participat la festivitatea de premiere, acordând diplome şi premii laureaților. AGEPI a fost menționată de către organizatorii festivalului –concurs international cu Diploma de Ambasador al Culturii Păcii.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală va veni de fiecare dată în întîmpinarea copiilor și a tinerilor talentați.