Vizită de lucru a expertului OEB la AGEPI

04.07.2019

În perioada 2 - 4 iulie 2019 în cadrul  Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală  (AGEPI) a avut loc vizita de lucru a expertului Oficiului European de Brevete (OEB), Gabriel Pecquet, aceasta fiind axată pe realizarea unor activități de instruire privind examinarea invențiilor.

Agenda de lucru a reprezentantului OEB a inclus întrevederi cu Directorul general adjunct Andrei Popa, precum și cu experți din cadrul Direcțiilor AGEPI. 

Expertul OEB și specialiștii Direcției Brevete a AGEPI au realizat schimb de experiență în domeniul de activitate, analizând diverse studii de caz cu referire la modul de examinare a invențiilor în vederea stabilirii corespunderii acestora criteriilor de brevetabilitate. De asemenea, în cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe aspecte privind sistemele de brevetare a invențiilor din Republica Moldova și din Uniunea Europeană.

Vizita de lucru a avut loc în contextul programului privind activitățile de cooperare dintre AGEPI și OEB pentru anul 2019, având drept scop consolidarea cunoștințelor și competențelor angajaților AGEPI, dar și preluarea celor mai bune practici europene în domeniul examinării brevetelor.