2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Reprezentantul OEB în vizită de lucru la AGEPI

16.07.2015

În perioada 13-16 iulie curent, la AGEPI a avut loc vizita de lucru a reprezentantului Oficiului European de Brevete (OEB) dna Nina Formby, Lider de proiect, Direcţia cooperare internaţională OEB.

Vizita a avut drept obiectiv examinarea stadiului de realizare a  Programului bienal de acțiuni comune AGEPI-OEB pentru perioada 2014-2015, precum și identificarea direcțiilor prioritare de colaborare bilaterală dintre oficii  pentru următoarea perioadă.

Programul  bienal  de acțiuni comune AGEPI-OEB a fost semnat la 10 iulie 2014 în scopul asigurării pregătirii Republicii Moldova pentru implementarea sistemului de validare a brevetelor europene pe teritoriul țării noastre, precum și consolidării capacităţilor instituţionale ale sistemului național de protecţie a brevetelor de invenție.

Agenda vizitei de lucru la AGEPI a reprezentatului OEB a inclus  întrevederi cu Directorul general  AGEPI, dna Lilia Bolocan, cu experți din cadrul Direcției promovare și relații externe, Direcția brevete, Secția legislație și Secția tehnologii informaționale și e-transformare.

Participanții la discuții au realizat un schimb de opinii privind dezvoltarea cadrului de cooperare și nivelul de pregătire pentru validare a brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova, atât din punct de vedere  normativ-legislativ, informațional, cât și tehnic.

De asemenea, dna Formby a fost familiarizată cu cele mai importante schimbări în legislația națională în domeniul proprietății intelectuale în contextul armonizării legislației naționale cu cea europeană, cu activitățile desfășurate de AGEPI în vederea ridicării nivelului de conștientizare de către societate a rolul proprietății intelectuale pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a țării, necesitatea protecției și asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

În cadrul discuțiilor dna Lilia Bolocan a apreciat suportul acordat de către OEB  pentru participarea experților AGEPI pe parcursul ultimilor ani la programele de instruire profesională în domeniul administrării şi examinării brevetelor, organizate de către Academia OEB în cooperare cu oficiile naţionale de PI din Grecia, Polonia şi România, precum și asistența tehnică acordată pentru organizarea videoconferințelor în cadrul AGEPI.

Vizita de lucru  s-a finalizat cu angajamentul AGEPI și OEB  de a consolida în continuare relațiile de cooperare bilaterală în vederea sistemului național de protecție a invențiilor ajustării la standardele europene în domeniu. 

*****

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Europeană de Brevete privind validarea brevetelor europene (Acord de validare), semnat la Munchen, la 16 octombrie 2013,  a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 57 din 09.04.2015. Legea  a fost promulgată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 5 mai 2015.