Protecția produselor software și a mărcilor. Eveniment de informare pentru reprezentanții sectorului TIC

23.10.2019

Pe 17 octombrie curent, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) în comun cu Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) au organizat un eveniment de informare dedicat protecției produselor software și a mărcilor. La eveniment au participat reprezentanți din domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţii.

În deschiderea evenimentului Marina Bzovîi, Director Executiv, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC a menționat că, este foarte important pentru toți producătorii și dezvoltatorii programelor de calculator să cunoască informațiile necesare pentru a le putea proteja și a le putea comercializa fără a se expune unui risc, oricât de mic ar fi acesta.

Despre particularitățile de înregistrare și protecție a obiectelor dreptului de autor și anume a programelor pentru calculator, a vorbit în cadrul evenimentului Eugeniu Rusu, șef al Cabinetului directorului general AGEPI, care a precizat că, în contextul dezvoltării continue a industriei IT pe teritoriul Republicii Moldova, este necesar pentru orice agent economic din acest domeniu, să știe cum să se folosească de drepturile sale asupra programelor de calculator create, pentru a crește considerabil veniturile și a conduce afacerea către prosperitate.

Cea mai înaltă protecție asupra unui program de calculator poate fi conferită prin înregistrarea ca drept de autor. Programele pe calculator nu pot face obiectul unui drept de proprietate industrială, cum ar fi brevetele de invenție, însă anumite componente din acesta care au o utilitate practică și care aduc o noutate pot fi în anumite condiții brevetate.

În total, din 2004, la AGEPI, au fost înregistrate 484 de programe de calculator și 74 de baze de date.

A două direcție a evenimentului a fost despre protecția mărcilor. Despre particularitățile de înregistrare, protecţie juridică şi utilizare a mărcilor, a vorbit în cadrul evenimentului Victoria Pulbere, șef al Secției mărci naționale, Direcția mărci și design industrial. „Valorificarea activelor imateriale și utilizarea eficientă a instrumentelor oferite de sistemul național de proprietate intelectuală este o condiție primordială a succesului în afaceri, fiind o componentă esențială în dezvoltarea acesteia. Înregistrarea mărcii la AGEPI este primul pas pentru a putea construi un brand de succes. Doar protecția juridică asigură drepturi depline asupra mărcii, dreptul de a o utiliza și dreptul de a interzice altor persoane să o utilizeze.”, a subliniat Victoria Pulbere.

În cei 27 de ani de activitate, la AGEPI, au fost recepționate 129 182 de cereri de înregistrare a mărcilor, 46 984 prin procedura națională și 82 198 prin cea internațională.