Concurs interactiv pentru elevi în domeniul proprietăţii intelectuale

01.12.2015

Pe 28 noiembrie curent, la C.I.E. „Moldexpo”, s-a desfășurat Concursul interactiv în domeniul proprietăţii intelectuale pentru elevi “De la idee, la produs”.  Evenimentul a fost organizat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în cooperare cu organizația Junior Achievement Moldova.

Obiectivul de bază al concursului a fost dezvoltarea spiritului creativ și inventiv al elevilor, precum și sensibilizarea tinerei generații privind rolul proprietății intelectuale în dezvoltarea economică, socială și culturală a țării.

În cadrul concursului, au fost formate cinci echipe, a cîte cinci elevi, din șase instituții preuniversitare de învățămînt, unde elevii studiază disciplina opțională “Educație economică și antreprenorială”.  Apoi, participanții au primit materiale reciclabile, pe care le-au folosit la crearea unui nou produs.

Creativitatea, inventivitatea și originalitatea au fost criteriile principale de care s-au condus elevii pentru crearea noilor produse. Ținînd cont de faptul că elevii erau din diferite instituții, a fost important să se atragă atenția și asupra lucrului în echipă, precum și asupra divizării rolurilor la realizarea lucrărilor.  Un alt aspect important a fost prezentarea produsului într-o manieră cît mai convingătoare.

Lucrările prezentate la concursul interactiv “De la idee, la produs” au fost evaluate de un juriu. La final, participanții au beneficiat de premii și diplome de mențiune.

Elevii au rămas impresionați, exprimîndu-și dorința de a-și testa creativitatea în cadrul altor întîlniri sau concursuri de acest gen.