Comunicat de presa: Bilantul activitatii AGEPI pe anul 2011

22.02.2012

Pe 17 februarie curent la AGEPI s-a desfasurat sedinta de bilant a activitatii desfasurate de colectivul Agentiei in anul trecut, la care a participat acad. Gheorghe DUCA, Presedintele ASM.

Adunarea a fost prezidata de catre dr. Lilia BOLOCAN, Director general AGEPI, iar conducatorii subdiviziunilor au trecut in revista principalele realizari ale Agentiei in anul ce s-a scurs privind brevetarea/inregistrarea OPI si indicii in sferele conexe de activitate.

In luarea sa de cuvant, dr. Lilia Bolocan, Director General AGEPI, mentionat ca promovarea si protectia proprietatii intelectuale stimuleaza cresterea socio-economica, duc la crearea de noi locuri de munca si noi domenii de activitate, la imbunatatirea calitatii vietii in ansamblu.

Acad. Gh. Duca, Presedintele ASM, a specificat ca numarul cererilor de brevete si cheltuielile de cercetare-dezvoltare reflecta doar aproximativ capacitatea de inovare a unei tari. Actualmente, este nevoie de a identifica problemele esentiale ale cresterii economice specifice Republicii Moldova si de a propune solutii pentru depasirea acestora. Absolut toate tarile dezvoltate acorda o importanta deosebita finantarii procesului de cercetare-dezvoltare, acest domeniu generand nu doar o crestere a competitivitatii economice, ci si a nivelului general de trai prin lansarea pe piata a unor produse mai bune si mai ieftine. Astfel, rezultatele finantarii adecvate a cercetarii-dezvoltarii se soldeaza printr-un numar mai mare de brevete de inventii.

In diapazonul activitatilor AGEPI desfasurate in anul 2011, pe primul plan s-au plasat procedurile de examinare a cererilor si de acordare a protectiei juridice pentru obiectele de proprietate intelectuala (OPI), consolidarea cadrului normativ-legislativ, examinarea si inregistrarea contractelor de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuala, revalidarea statutului juridic al obiectelor protejate, examinarea litigiilor aparute in procesul examinarii si valorificarii OPI, efectuarea controalelor in scopul aprecierii legalitatii de valorificare a operelor protejate de dreptul de autor si drepturile conexe etc.

In anul de bilant, s-a atestat o crestere cu 6% a numarului total de cereri de protectie a obiectelor de proprietate intelectuala (OPI), depuse la AGEPI, comparativ cu anul precedent.

Dintre cele 6811 cereri de inregistrare a OPI, 420 s-au referit la obiectele ocrotite de dreptul de autor si drepturile conexe si 6391 de cereri – la obiectele de proprietate industriala. Dintre acestea de la urma, 2302 (34%) cereri provin de la solicitantii nationali, iar 4509 (66%) – de la cei straini. Cele mai solicitate OPI raman a fi marcile – 5794 de cereri, cu 6,2% mai multe decat in anul 2010, dintre care 1508 – de la solicitantii nationali si 4286 – de la cei straini. Protectia inventiilor prin brevete de inventie (BI) si brevete de inventie de scurta durata (BISD) a fost solicitata prin depunerea a 290 de cereri (275 depuse de catre solicitanti nationali si 15 – de cei straini, dintre care 7 cereri – prin procedura Tratatului de Cooperare in domeniul Brevetelor). Pentru desene si modele industriale, indicatorii constituie, corespunzator, 280 de cereri (79 depuse de solicitantii nationali si 201 – de cei straini); 18 cereri au fost depuse pentru soiuri de plante (16 – de catre solicitantii nationali si 2 – de cei straini); 8 cereri s-au referit la denumirile de origine (3 depuse de catre solicitantii nationali si 5 – de catre cei straini); iar o cerere – la indicatiile geografice, fiind depusa de catre solicitantii nationali.

In urma examinarii cererilor depuse, in anul 2011 au fost eliberate 2251 de titluri de protectie. 1491 dintre ele se refera la marci, 221 – la brevete de inventie, 15 – la soiuri de plante, 84 – la desene/modele industriale, 440 – la opere protejate prin dreptul de autor si drepturile conexe. In perioada 1993-2011 AGEPI a eliberat 31394 de titluri de protectie, inclusiv 28092 titluri de protectie pentru obiecte de proprietate industriala si 3302 titluri de protectie pentru obiecte protejate prin dreptul de autor si drepturile conexe. La 31 decembrie 2011 pe teritoriul Republicii Moldova erau valabile circa 47600 de marci internationale, inregistrate prin procedura Aranjamentului de la Madrid, circa 3000 de inregistrari ale modelelor si desenelor industriale prin procedura Aranjamentului de la Haga, circa 800 de denumiri de origine, inregistrate prin procedura Aranjamentului de la Lisabona, si circa 4100 de brevete eurasiatice.

Ca si in anii precedenti, cele mai active universitati in domeniul brevetarii inventiilor s-au dovedit a fi: USM (24 de cereri depuse si 21 de brevete eliberate), USMF „N. Testemitanu” (12 cereri si 13 brevete), UTM (16 cereri si 16 brevete). Din cadrul Academiei de Stiinte a Moldovei s-au evidentiat: Institutul de Fizica Aplicata (16 cereri si 20 de brevete), Institutul de Genetica si Fiziologie a Plantelor (12 cereri si 12 brevete), Institutul de Energetica (18 cereri si 10 brevete), Institutul de Inginerie Electronica si Nanotehnologii „D. Ghitu” (16 cereri si 13 brevete), Institutul de Chimie (9 cereri si 6 brevete), Institutul de Microbiologie si Biotehnologie (5 cereri si 5 brevete).

Pe an ce trece, creste interesul agentilor economici fata de incheierea contractelor de licenta sau cesiune cu titularii drepturilor asupra obiectelor de proprietate intelectuala, protejate legal pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, in anul 2011 la AGEPI au fost inregistrate 239 de contracte, dintre care 219 - de cesiune si 20 - de licenta.

AGEPI a efectuat si in perioada de bilant monitorizarea activitatii organizatiilor de gestiune colectiva a drepturilor patrimoniale de autor in ceea ce priveste modul de colectare si repartizare a remuneratiei de autor, acumulata in baza licentelor eliberate beneficiarilor, supravegherea respectarii legislatiei de profil de catre aceste organisme, acordarea consultantei in vederea valorificarii operelor in tara sau in strainatate, intocmirea contractelor la solicitarea autorilor, titularilor de drepturi sau utilizatorilor.

In scopul asigurarii unei comercializari legale a operelor audiovizuale si a fonogramelor inregistrate pe compact-discuri si casete audio-video, au fost eliberate peste 520000 de marcaje de control.

In scopul promovarii si propagarii produsului intelectual, care constituie baza dezvoltarii economice a oricarei tari, AGEPI a organizat 16 seminare specializate si mese rotunde pentru reprezentantii sferei cercetare-dezvoltare si invatamant superior, pentru diverse categorii de agenti economici in cadrul expozitiilor nationale organizate la Chisinau, Balti, Comrat, Ceadar-Lunga si Soroca. Totodata, pe parcursul anului 2011 AGEPI a continuat organizarea cursurilor de instruire in domeniul proprietatii intelectuale, la absolvirea carora 17 persoane au obtinut calificarea „Consilier in proprietatea intelectuala”.

Realizarile Republicii Moldova in domeniul proprietatii intelectuale se datoreaza in mare parte sprijinului de care a beneficiat si continua sa beneficieze tara noastra, in primul rand din partea Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI), Oficiului Eurasiatic de Brevete (OEAB), Oficiului European de Brevete (OEB), oficiilor de specialitate din Romania (OSIM si ORDA), din Federatia Rusa, Ucraina, Cehia, Elvetia si multe alte tari. In prezent Republica Moldova este parte la 32 de conventii, aranjamente, tratate si acorduri regionale si internationale si colaboreaza pe baza de parteneriat reciproc avantajos cu o serie intreaga de oficii de specialitate din lume.

Pentru a facilita procesul complex de armonizare a legislatiei nationale cu cea a Uniunii Europene, care se extinde si asupra drepturilor de proprietate intelectuala, Uniunea Europeana a oferit si continua sa ofere tarii noastre o asistenta tehnica multilaterala. Astfel, pe parcursul anului 2011 in Republica Moldova au fost realizate 34 de activitati in cadrul Proiectului Twinning „Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala”. Proiectul a fost lansat in noiembrie 2010, avand o perioada de 18 luni, si este implementat de catre un consortiu format din Oficiul Danez pentru Brevete si Marci (DKPTO) si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci din Romania (OSIM), beneficiari fiind Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova, Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, ai caror specialisti sunt antrenati plenar in activitatile de realizare a proiectului. Printre alte proiecte ale Uniunii Europene la care a participat AGEPI nominalizam proiectul TEMPUS „MERCURY” „Spre modele de universitate antreprenoriala de cercetare in invatamantul superior din Rusia, Ucraina si Moldova” si Misiunea TAIEX pentru evaluarea legislatiei privind protectia datelor in procesul de inregistrare, testare si autorizare a produselor farmaceutice, agrochimice si fitosanitare care contin entitati chimice noi.

Colaborarea la nivel national tine in mare parte de realizarea acordurilor bilaterale dintre AGEPI si Academia de Stiinte a Moldovei, dintre AGEPI si o serie de ministere, universitati, biblioteci, Camera de Comert si Industrie, Serviciul Vamal, UIR „Inovatorul”, CIE „Moldexpo” S.A. etc.

Cele mai importante activitati ale AGEPI privind functionarea si modernizarea sistemului national de protectie a PI, ce urmeaza a fi realizate pe parcursul anului 2012, includ actiuni care se regasesc intr-un sir de programe, strategii, planuri de nivel national, sectorial sau international, precum: Programul de Activitate al Guvernului „Integrarea Europeana: Libertate, Democratie, Bunastare. 2011-2014”; Programul de stat pentru sustinerea dezvoltarii IMM pentru anii 2012-2014; Planul de actiuni pentru anii 2012-2014 privind implementarea Strategiei Nationale de Proprietate Intelectuala a RM pentru anii 2012-2020, care urmeaza a fi aprobat in anul curent; Programul de dezvoltare strategica al AGEPI pentru anii 2012-2014; Planul de activitati comune OMPI-RM pentru anul 2012 (proiect); Programul activitatilor de cooperare pentru 2012-2013 dintre AGEPI si OEB (proiect); Programul de desfasurare a Campaniei publice de sensibilizare a consumatorilor „STOP Contrafacerea si Pirateria etc.

Totodata, prioritatea de baza in activitatea Agentiei ramane receptionarea si examinarea cererilor de brevetare/inregistrare a OPI, depuse prin procedura nationala si cea internationala, precum si acordarea protectiei juridice a acestor OPI pe teritoriul tarii noastre.

(Serviciul de presa AGEPI)