2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Cele mai performante întreprinderi autohtone au fost apreciate în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”

19.08.2020

Pentru că anul 2020 este unul deosebit și plin de provocări, pe 19 august, Gala Businessului Moldovenesc, ceremonia de decernare a distincțiilor învingătorilor concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității” s-a desfășurat, în premieră, în format online. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și implicarea Centrului Național Anticorupție (CNA). Prin intermediul evenimentului transmis live pe paginile de facebook a AGEPI, CCI și CNA, au fost nominalizați participanții și anunțate rezultatele concursurilor. Tot azi, la sediul companiilor, învingătorii și-au primit premiile bine-meritate.

În deschiderea evenimentului online, Sergiu Harea, președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a subliniat că: „Gala Businessului Moldovenesc a anului 2020 prezintă cele mai notorii companii care sunt caracterizate prin excelență, capacitate de a inova și de a crea valoare, dar îndeosebi prin a demonstra rezistență, ambiție și îndrăzneală. Vreau să menționez că în cadrul acestei ediții sunt premiate nu doar companii care au înregistrat cifre mari în activitatea economică, dar și companii medii și mici, și chiar unele în fază de debut, care promovează activ brandul născut în Republica Moldova, peste hotarele ei.”

În cuvântul de salut adresat participanților și laureaților, Viorel Iustin, Director general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, a menționat că: „Pentru AGEPI, acest concurs are o semnificație deosebită, dat fiind faptul că, anume începând cu depunerea unei cereri de înregistrare a mărcii, la agenție, solicitanții fac primul pas în dezvoltarea unui brand de succes, asigurându-și toate drepturile exclusive pe piață și investind inteligent în active nemateriale. Este îmbucurător faptul că, din an în an, agenții economici manifestă un interes tot mai mare de a participa la concursul „Marca comercială a anului", dar și dorința de a obține recunoașterea performanțelor sale.

Distincțiile înmânate laureaților, sunt doar o mică dovadă a meritului celor ce activează zilnic în cadrul acestor întreprinderi, a muncii pe care o depun în scopul îndeplinirii cerințelor consumatorului, dar și amplificării competitivității economice a Republicii Moldova la nivel național și internațional. ”

Totodată, în cadrul evenimentului Gala Businessului Moldovenesc transmis live, cu un mesaj de mulțumire și apreciere către antreprenori și reprezentanții mediului de afaceri a venit Ion Chicu, Prim-ministru al Republicii Moldova: „Anul acesta economia Republicii Moldova, ca și cea regională și cea mondială, este lovită de o criză generată de pandemia COVID-19. Efectele acestei crize pandemice sunt resimțite de toate sectoarele economice ale Republicii Moldova și în aceste condiții admirăm talentul, curajul și profesionalismul înalt al Dumneavoastră manifestat în această perioadă.

Majoritatea ați reușit să păstrați locurile de muncă, să continuați activitatea în condiții foarte vitrege, să mențineți cu efortul financiar sustenabilitatea bugetară a Republicii Moldova. Numai datorită Dvs. statul Republica Moldova este capabil să-și onoreze obligațiunile financiare față de cetățeni, domeniile medicină, educație și față de alte sectoare foarte importante pentru țară. În anul 2020, acest eveniment la care țin foarte mult este realizat în regim on-line, iar cei mai buni businessmeni, care prin prestația lor din acest an au meritat premiile respective, le doresc succes în continuare, le mulțumesc pentru munca depusă, mă închin talentului Dvs. și sunt absolut sigur că țara noastră, având asemenea oameni talentați, patrioți în economie, va reuși să parcurgă și această perioadă dificilă, iar recuperarea economică va deveni un lucru real pe un termen mediu.”

Cu mesaje de susținere și felicitare către laureați au mai venit Sergiu Pușcuța, Viceprim-ministru, Ministru al Finanţelor, Sergiu Răilean, Ministru al Economiei şi Infrastructurii, Ruslan Flocea, Director al Centrului Naţional Anticorupţie, Anna Akhalkatsi, Director al biroului Băncii Mondiale în Republica Moldova și Dima Al-Khatib, reprezentantul rezident PNUD în Republica Moldova.

La ediţia curentă a concursului „Marca comercială a anului” s-au înscris 82 de participanți, care au concurat la cele 14 nominalizări şi 11 categorii ale concursului.

Participanților le-au fost înmânate premiile conform următoarelor nominalizări:

„Debutul anului” - 7 companii au fost premiate;

„Aprecierea consumatorului” - 3 companii;

„Export” - 3 companii;

„Inter” - 4 companii;

„Marcă consacrată” - 4 companii;

„Rebranding” - 2 companii;

„Responsabilă Social” - 8 companii;

 „Liderul Anului” - 12 companii;

„Femeia în afaceri” - 5 companii ;

„IMM-ul Favorit al Anului” - 2 companii;

„Reputație și încredere” - 14 companii;

„Contribuţie importantă la dezvoltarea durabilă”, nominalizare introdusă în parteneriat cu PNUD Moldova - 3 companii au fost premiate.

Totodată, în acest an, concursul „Marca comercială a anului” a fost completat cu o nouă nominalizare – „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”. Nominalizarea a fost susținută de către CNA şi PNUD Moldova, proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei”. Astfel, în cadrul acestei nominalizări 12 companii au fost premiate.

Reamintim că, „Marca comercială a anului” este la cea de-a XVII-a ediţie și reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de creștere a competitivității şi sporire a capacităților întreprinderilor autohtone în crearea şi promovarea mărcilor comerciale pe piața internă şi externă prin evaluarea calitativă a acestora de către un juriu profesionist, dar și pe baza opiniei consumatorilor.

Rezultatele concursului permit atât evidenţierea liderilor, cât şi analiza şi preluarea strategiilor reuşite de elaborare şi promovare a mărcilor comerciale de succes, monitorizarea dinamicii preferinţelor consumatorilor şi a comportamentului acestora.

Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” (ediția a VI-a) are drept scop identificarea companiilor care au implementat cu succes managementul calității și promovarea abordărilor moderne ale calității. Acest concurs național este considerat drept o etapă de pregătire a întreprinderilor pentru promovarea produselor pe piața externă.

Ceremonia de premiere a concursurilor „Marca comercială a anului 2019” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor 2019” poate fi urmărită aici: https://www.privesc.eu/Arhiva/91517/Ceremonia-de-premiere-a-concursurilor--Marca-comerciala-a-anului-2019--si--Premiul-pentru-realizari-in-domeniul-calitatii-produselor-si-serviciilor-20