2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Atelier de instruire: Proprietatea intelectuală și rolul său în dezvoltarea afacerilor

20.08.2021

Subiectul proprietății intelectuale și rolul său în dezvoltarea afacerilor a fost discutat în cadrul unui Atelier de instruire online organizat în contextul desfășurării Festivalului Strugurilor Timpurii „Au Gust”. Evenimentul a fost orientat spre toți începătorii care vor să pornească o afacere, în special spre tinerii artizani, agricultori, comercianți și nu numai.

Invitații Atelierului au fost Andrei Moisei, consultant principal, Secția comunicare și instruire a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Parascovia Sava, doctor habilitat în științe agricole, fondatoare „Au Gust”.

Reprezentantul AGEPI a familiarizat participanții cu condițiile de înregistrare a mărcilor și a altor obiecte de proprietate intelectuală pe cale națională și internațională, precum și despre rolul mărcilor în promovarea imaginii companiei și dezvoltarea afacerilor. Un accent aparte s-a pus pe riscurile cu care se pot confrunta întreprinderile în cazul neînregistrării mărcilor, desenelor şi modelelor industriale și a altor obiecte de proprietate intelectuală și căile de asigurare a respectării drepturilor asupra acestor obiecte. De asemenea, s-a vorbit și despre importanța obiectelor de proprietate intelectuală, în special a indicațiilor geografice, pentru dezvoltarea regională și crearea noilor locuri de muncă în teritoriu.

Festivalul Strugurilor Timpurii „Au Gust” este un eveniment organizat de Asociația de Consultanță și Instruire a Fermierilor AO AGRO-DICOM, care explorează fuziunea dintre agricultură și cultură, un eveniment destinat promovării producătorilor locali de struguri și alte fructe de sezon și produselor de calitate. Festivalul Strugurilor Timpurii „Au Gust” este la cea de-a patra ediție și se va desfășura până  duminica viitoare. Ediția din acest an are loc într-un format mixt: online și offline. La eveniment participă aproximativ 30 de producători de struguri, fructe, legume de sezon și artizani din Durlești și zona de Centru. Mai multe detalii aflați pe site-ul augustfest.com.