AGEPI prezintă bilanțul activității pentru anul 2017

22.03.2018

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) anunță lansarea Raportului anual, care reflectă activitatea multilaterală a instituției pe parcursul anului 2017, un an deosebit, marcat de cea de-a 25-a aniversare de la fondarea Agenției. Din perspectiva acestei perioade istorice, se conturează cel mai bine rolul și contribuția majoră a Agenției la dezvoltarea şi afirmarea în Republica Moldova a unui sistem de protecţie a proprietăţii intelectuale integru şi viabil, comparabil cu cele existente în ţările cu tradiţii îndelungate în domeniu. Printre cele mai semnificative realizări se numără crearea şi consolidarea unui cadru normativ și instituţional complex, care încurajează creaţia intelectuală şi oferă rezultatelor acesteia o protecţie adecvată; formarea cadrelor de specialiști calificați în domeniu; integrarea Sistemului național de PI în cel internațional; afirmarea AGEPI în calitate de partener de încredere atât la nivel național, cât și internaţional etc.

Ediția curentă, prezentată într-un format nou, dinamic și informativ, cuprinde cele mai importante rezultate obținute anul trecut pe fiecare segment de activitate al AGEPI, și anume: examinarea cererilor și acordarea titlurilor de protecție pentru diverse obiecte de proprietate industrială (invenții, soiuri de plante, mărci, desene și modele industriale, indicații geografice), activitatea în domeniul dreptului de autor, în domeniul juridic, în domeniul promovării sistemului național de proprietate intelectuală, cooperării internaționale și integrării europene și managementului intern.

AGEPI a investit mari resurse și eforturi în promovarea sistemului de proprietate intelectuală, prioritare fiind creșterea gradului de cultură, sporirea nivelului de cunoaştere și dezvoltarea abilităților cetățenilor şi mediului de afaceri în domeniul proprietății intelectuale. În acest context, menționăm desfășurarea celei de-a XV-a ediții a Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT” și a Conferinței Inovaționale Internaționale „Proprietate Intelectuală – Inovații – Calitatea vieții”; organizarea primului Concurs în domeniul proprietății intelectuale pentru tineri, a primului Curs de inițiere a cadrelor didactice din licee în domeniul PI etc.

Totodată, în 2017 au fost făcuți pași importanți în vederea sporirii transparenței decizionale și facilitării accesului la sistemul de protecție a proprietății intelectuale.

Raportul conține și acțiunile prioritare ale AGEPI pentru anul 2018, menite să contribuie la dezvoltarea și creșterea performanțelor în toate domeniile de competență și să asigure continuitatea procesului de implementare a Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale până în anul 2020.

Raportul anual de activitate al AGEPI pentru anul 2017 poate fi consultat la următoarea adresă: http://agepi.gov.md/ro/raport-anual/raport-anual-2017